Cu ocazia Zilei Mondiale a Inimii, marcată la 29 septembrie, Societatea Română de Cardiologie subliniază importanța informării corecte a populației pentru prevenția și depistarea precoce a bolilor cardiovasculare.
La 28 septembrie, în fiecare an, este marcată Ziua mondială de luptă împotriva rabiei în statele membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU).
Ziua Mondială a Contracepției a fost marcată ieri, 26 august, ocazie cu care reprezentanții Maternității Giulești au publicat un mesaj în care amintesc istoria planificării familiale în țara noastră.
România ocupa locul al doilea în lume ca număr de avorturi raportat la populaţie și este printre primele locuri în Europa la capitolul mame minore.
În 2022, Săptămâna internaţională pentru persoanele cu deficienţe de auz este marcată în perioada 19-25 septembrie, 23 septembrie fiind Ziua Internațională a Limbajelor Semnelor.
Anul trecut, în România s-au înregistrat peste o jumătate de milion de infecții respiratorii, printre acestea numărându-se cazuri de gripă, pneumonii și infecții ale căilor aeriene superioare, potrivit statisticilor MS.
La început de toamnă, instituţiile de cultură își reiau activitatea într-un ritm intens, invitând publicul la o multitudine de evenimente, reunite uneori în agenda unor manifestări complexe care au deja tradiţie.
În fiecare an, la 22 septembrie, este marcată Ziua Mondială a Leucemiei Mieloide Cronice. Sloganul campaniei din acest an este „Uniți în comunitate și scop. Către vindecarea LMC!”.
Organizația Mondială a Sănătății a lansat un ghid pentru integrarea sănătății mintale perinatale în serviciile de sănătate ale mamei și copilului.
În contextul Zilei Mondiale a Siguranței Pacientului, CMR dorește să sublinieze importanța discuției în spațiul public asupra conceptului de siguranță a pacientului, nu doar astăzi, ci în fiecare zi.
Peste 3.649 de donatori români s-au înscris în anul 2022 în Registrul național, care numără în prezent 86.350 de persoane.
Comportamentul suicidar are un impact profund asupra familiilor și asupra comunităţilor și rămâne în continuare o provocare universală, atrag atenţia specialiștii.
Începând din 2019, la data de 17septembrie este sărbătorită Ziua Mondială a Siguranței Pacientului. Culoarea desemnată de OMS ca simbol al acestei zile este portocaliul.
În perioada 12-18 septembrie ese marcată Săptămâna Asistenților Neonatali, ediția 2022.
Anual, la 17 septembrie este marcată Ziua Mondială a Siguranței Pacientului. Tema de anul acesta a campaniei este folosirea sigură a medicamentelor.
Anual, la 10 septembrie este marcată Ziua mondială pentru prevenirea suicidului. Și anul acesta, anumite instituții și ONG-uri au organizat evenimente menite să atragă atenţia asupra suicidului.
Echipa de prim-ajutor a ISU București - Ilfov, care a participat la competiția „World Rescue Challenge”, s-a clasat pe primul loc la proba de prim-ajutor.
Crucea Roșie Română marchează sâmbătă, 10 septembrie, Ziua Mondială de Prim Ajutor. Tema din acest an pune accent pe învățarea și acordarea primului ajutor la orice vârstă.
Data de 17 septembrie este o oportunitate pentru a promova la nivelul profesioniștilor din unităţile sanitare, dar și al pacienţilor Ziua Mondială a Siguranţei Pacientului.
Administrația Prezidențială continuă demersul început în 2020, alăturându-se, pentru al treilea an consecutiv, campaniei de sensibilizare globală cu privire la Boala Duchenne.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe